VIDEO! Prichindeii au învățat să facă păpuși

Activitate inedită la o grădiniţă din municipiu. Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la prima ediţie a festivalului “Micii păpuşari”, cei de la grădinița Șotron au organizat azi un atelier de creaţie, la care au participat specialişti de la Teatru Vasilache.

Învăţăcei le-au fost mai multe eleve de clasa a X-a de la Liceul Pedagogic care vor transmite mai departe meşteşugul confecţionării păpuşilor către sute de preşcolari.

Totul a început în 2009, pe 20 martie, când un grup de educatoare a avut ideea de a realiza un festival cu păpuşi. Pe lângă Ciura Aurelia şi Nechifor Mirela, dintre iniţiatori a făcut parte şi educatoarea Carmen Ionel, invitată de onoare la evenimentul de azi. Proiectul are două secţiuni, prima fiind cea de creaţie de păpuşi. Urmează cea de interpretare, ce va avea loc mai târziu, la Teatrul Vasilache, unde copiii vor deveni actori pentru câteva zeci de minute.

Până la interpretare, copiii trebuie să-şi facă păpuşile. Ca să înveţe cum, organizatorii s-au gândit, în acest an, să invite un specialist de la teatru.

Timp de aproape o oră câteva zeci de eleve de la Pedagogic au urmărit cum se face o păpuşă autentică de la zero. Totul ca să le poată arăta apoi meşteşugul copiilor de grădiniţă, care, ajutaţi de părinţi sau bunici, să poată să-şi facă singuri propriile păpuşi.

În aprilie, copiii vor avea ocazia să folosească păpuşile în cadrul unei piese în care vor fi actori.

 

Citeste si:

Facebook Comments