VIDEO! Primar urmărit de ghinioane

Ghinioanele se țin lanț de un primar din județul Botoșani! După ce la începutul anului trecut, aproape a fost linșat de cetățenii din comuna sa pentru că nu le-a organizat un festival de datini și obiceiuri, primarul de Corni riscă acum să își piardă mandatul.

În urmă cu mai bine de un an de zile, locuitorii de la Corni au fost la un pas de a organiza referendum pentru a schimba primarul. Sătenii au vrut să îl pedepsească pe primar pentru că nu le-a organizat tradiționalul festival de datini și obiceiuri la sărbătorile de iarnă. Edilul a scăpat ca prin urechile acului însă ghinionul pare să îl urmărească.

Agenția Națională de Integritate îl acuză pe Dorel Dorneanu de incompatibilitate. În perioada 20 iunie 2012- 29 septembrie 2013, acesta a deținut si exercitat simultan funcţia de primar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Octav Băncilă”, situaţie ce atrage incompatibilitatea.

Primarul a precizat că va contesta decizia şi în cazul în care nu va avea câştig de cauză nu are altă soluţie decât să se conformeze cu ideea.

Citeste si:

Facebook Comments