Primăria scapă de returnat banii europeni dați pentru Parcul Cornișa

Banii acordați de Uniunea Europeană pentru realizarea Parcului de Agrement Cornișa nu vor mai fi returnați de către Primăria Botoșani pentru întârzierea lucrărilor.

Pentru că nu s-a respectat termenul de finalizare a acestui loc de agrement, municipalitatea risca să înapoieze absolut toții banii primiți din fonduri europene.

Guvernul României a obținut o derogare de la Uniunea Europeană ca toate lucrările întârziate să li se prelungească termenul de finalizare, iar acolo unde se poate, să se facă preluarea de către administrațiile locale pe obiective.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a precizat că pentru Parcul de Agrement Cornișa s-au constituit deja comisiile pentru preluarea obiectivelor finalizate.

În paralel, aceste comisii lucrează și la regulamentul de funcționare a obiectivelor finalizate, inclusiv la prețurile care vor fi practicate.

Valoarea proiectului de la Cornișa este de 15 milioane de euro și vor fi amenajate piscine exterioare cu plajă, un râu artificial de aproape 300 m pentru tubbing și rafting, un lac artificial pentru plimbări cu barca sau hidrobicicleta, un bazin de dimensiuni olimpice, terenuri de sport, patinoare artificiale şi un amfiteatru în aer liber.

Citeste si:

Facebook Comments