VIDEO! Probleme în valuri, la Nova Apaserv

La Nova Apaserv, problemele vin în valuri. Societatea este în declin financiar maxim iar aproape lunar, angajații câștigă în instanță drepturi salariale ce trebuie plătite.

De mai bine de două luni de zile, Nova Apaserv plătește cu mari întârzieri salariile angajaților. Deși au lefuri de mizerie, oamenii care lucrează în canale și în condiții greu de imaginat, nu își mai primesc nici salariile la termen.

Societatea nu reușește să încaseze suficienți bani de la populație și chiar dacă facturile s-ar plăti integral, banii tot nu ar ajunge pentru datoriile operatorului de apă și pentru bugetul de salarizare. Nova Apaserv va trebui să achite în această lună și 450 000 de euro pentru contractul de credit cu BERD. Situația nu este străină nici conducerii Consiliului Județean.

Însă aceste observații nu au fost luate în considerare. Între timp, angajații au deschis mai multe procese în instanță pentru anumite sporuri iar acțiunile au fost câștigate.

Se anticipează ca în următoarea perioadă, Nova Apaserv să rămână și cu personal calificat insuficient din cauza salariilor neatractive.

Vă reamintim că în intervalul 27-28 aprilie, s-a anunțat oprirea generală  a sistemului de alimentare cu apă Bucecea-Dorohoi-Botoșani-Flămânzi, în vederea executării lucrărilor de revizie generală.

Citeste si:

Facebook Comments