VIDEO! Profesor de la Sportiv, acuzat de viol

Acuzații incredibil de grave la adresa unui profesor de la Liceul cu Program Sportiv! O elevă de 15 ani susține că a fost violată de cadrul didactic lângă pădurea de la Rediu. Totul a pornit după ce fata ar fi vrut să se transfere de la liceu și i-a cerut ajutor dascălului. Pentru sprijin, bărbatul i-ar fi cerut servicii sexuale copilei cu a căror părinți era prieten de familie. Cazul a intrat în atenția Poliției.

La început de an școlar, copila a decis că nu mai vrea să urmeze cursurile la Liceul cu Program Sportiv. Deși a fost elevă a liceului timp de cinci ani de zile, a făcut performanță și a obținut numeroase medalii, sportiva de 15 ani a vrut să se retragă pe motiv că meritele nu îi sunt recunoscute așa cum și-ar fi dorit, cel puțin asta susține mama ei. Odată luată decizia, fata a început să facă demersuri pentru transferul la o altă unitate școlară. Pentru că nu reușea să facă rost de adeverințele necesare, a apelat la un dascăl de la Liceul Sportiv .

La începutul săptămânii trecute, fata s-a întâlnit cu profesorul iar acesta ar fi încercat să o convingă să nu plece de la liceu și i-a promis că va avea discuții cu antrenorul ei de atletism. Profesorul a luat-o pe copilă cu mașina personală și a mers să trateze situația cu antrenorul. După câteva minute de discuții, s-a întors,timp în care eleva l-a așteptat în mașină.

Doar că traseul profesorului a deviat de la destinație iar în loc să o lase pe fată la locul de muncă al mamei, bărbatul a dus-o în zona pădurii de la Rediu iar aici ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale . După experiența traumatizantă, fata a ascuns totul în fața mamei dar a discutat cu un psiholog iar acesta a luat legătura cu familia. După ce a aflat, mama fetei a sunat-o mai întâi pe soția profesorului, fiind prietene încă din liceu.

Mama, fiica și soția profesorului acuzat de viol s-au întâlnit iar copila i-a povestit prin ce a trecut, moment în care femeia i-ar fi propus să îi ofere un apartament în Parcul Tineretului sau o sumă de bani pentru a mușamaliza totul. Mama fetei a refuzat categoric să primească orice bunuri și a depus plângere la Poliție. Fetița a fost supusă unei expertize medico-legale și unui control ginecologic iar de vineri se afla la spital.
Pe fir au intrat deja oamenii legii .

Profesorul acuzat de viol este în concediu. Directorul Liceului cu Program Sportiv susține că a aflat de la jurnaliști de acest caz. Până la finalizarea anchetei, profesorul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Dacă se va dovedi că acuzațiile sunt valide, profesorul riscă să își piardă locul de muncă dar și libertatea.

Citeste si:

Facebook Comments