VIDEO! Protest la Consiliul Județean!

Botoșaniul se transformă într-o urbe a protestelor.

De această dată în prim plan sunt angajații Consiliului Județean. Peste 30 de funcționari au întrerupt activitatea pentru scurt timp și au ieșit din birouri pe holurile instituției. Oamenii sunt nemulțumiți de salarii. Concret, la alte Consilii Județene din țară, colegi de-ai lor de pe funcții similare iau salarii cu peste 70% mai mari.

Directorul de la Directia Buget Finanțe al județului susține că și salariile de la Botoșani se vor majora.

Zarvă mare pe holurile de la Consiliul Județean. Funcționarii sunt nemulțumiți de faptul că nu s-a pus în aplicare o decizie a Curții Constituționale ce face referire la uniformizarea salariilor între aceleași categorii de personal din Consiliile Județene din țară.

De pildă, domnul Puiu lucrează la Consiliul Județean din 2010 iar salariul lui depășește cu puțin 1200 de lei brut.

Revoltați, oamenii au cerut astăzi explicații directorului Direcției Buget Finanțe din cadrul Consiliului Județean. Deși decizia Curții Constituționale privind uniformizarea salariilor a fost dată pe 21 decembrie, salariile nu au fost încă majorate.

Veștile bune vin cu o mică întârziere.

Lefurile funcționarilor ar urma să crească cu 75% dar la salariul din luna martie, iar salariile personalului contractual cu 25%. În această perioadă se fac calcule și comparații cu restul Consiliilor Județene din țară.

Președintele Consiliului Județean susține funcționarii și spune că este dreptul lor să aibă salarii la fel ca și colegii din țară.

La Consiliul Județean sunt 105 funcționari și 32 personal contractul. Dacă salariile se vor majora efortul bugetar lunar totalizează aproximativ 2 miliarde lei vechi.

Citeste si:

Facebook Comments