VIDEO! Protest pentru drumul național înghițit de noroi

Dacă în țările civilizate se construiesc autostrăzi și poduri suspendate în câteva luni, în România, mai exact la Botoșani, înca mai există un drum național de pământ.

Peste 200 de mașini au participat duminică la un protest pentru asfaltarea drumului Manoleasa-Rădăuți Prut.

Coloana de autoturisme a parcurs traseul Liveni-Miorcani și au încercat să se facă auziți până la mai marii din capitală. Iar ecoul a ajuns până la urechile ministrului transporturilor care va veni la Botoșani.

De ani de zile se tot promite asfaltarea drumului național de pământ 24 C.

S-au turnat câteva mașini de pietriș care acum s-au făcut praf și pulbere. Scârbiți de indiferența autorităților, sătenii au urcat la volanele autoturismelor pe care le distrug zilnic pe acest drum și au protestat.

În frunte l-au avut și pe primarul comunei Manoleasa, aflat la volanul unui bolid de lux.

Edilul dă vina pe Guvernul Cioloș pentru drumul de noroi.
În asentimentul primarului nu sunt însă și locuitorii comunei.

Întâmplător sau nu, la Botoșani urmează să ajungă în cursul acestei săptămâni ministrul transporturilor pe care oamenii îl invită să își prăfuiască, sau după caz, să își bage pantofii în noroiul de la Manoleasa.

Citeste si:

Facebook Comments