VIDEO! Rachete aterizate în curtea unor gospodării din Frumușica

Spaimă teribilă pentru două familii din satul Vlădeni, comuna Frumușica. Joi seară, oamenii se aflau în grădină iar la câțiva metri de ei, s-a auzit o bubuitură. Au vrut să vadă ce s-a întâmplat și au dat de un obiect din care ieșea fum. Au pus repede mâna pe telefon și au alertat poliția.

La fața locului au ajuns pirotehnicienii și oamenii legii care au constat că este vorba de o rachetă antigrindină ce ar fi putut să provoace o tragedie. La un kilometru distanță, o altă familie din aceeași comună s-a trezit cu o astfel de rachetă în curte.

Între starturile de ceapă ale unei familii din localitatea Vlădeni, a aterizat ieri o rachetă antigrindină. Zgomotul produs a alertat tot satul. Racheta s-a înfipt în pământ iar din ea ieșea fum gros. Din fericire, nimeni nu a fost accidentat deși proprietarii terenului se aflau la doar câțiva metri distanță de locul în care a plonjat obiectul din metal.

Fără să mai stea pe gânduri au sunat salvatorii.În grădină se afla și o femeie gravidă în ultima lună de sarcină.

Racheta de aproximativ jumătate de metru cântărește aproape 8 kg și ar fi fost lansat să spargă norii de grindină formați ieri seară. Proiectilul ar fi trebui să se autodistrugă în aer, dar ceva nu a funcționat.

Și tot aseară, o a doua rachetă a aterizat în curtea unor oameni, care locuiesc la aproximativ un kilometru distanță de familia din Vlădeni. Polițiștii au deschis o anchetă.

Citeste si:

Facebook Comments