VIDEO! Reproiectare finalizată pentru Teatru ”Mihai Eminescu”

Reproiectare finalizată pentru ruina din inima orașului! De aproape patru ani teatrul zace în paragină din cauza neglijenței autorităților. După câteva luni de așteptare, a fost finalizată reproiectarea în care a fost inclusă și partea de consolidare, lucrare ce nu a fost luată inițial în calcul.

De acum, factorii responsabili vor trebui să bată din nou la ușa Companiei Naționale de Investiții și să ceară finanțare. Poate că anul 2018 va scoate din letargie șantierul de la teatrul botoșănenilor.

Un constructor blocat în șantier, o trupă de actori ținută în condiții improprii și un peisaj sinistru în mijlocul urbei. Așa se sintetizează eșecul celor care ne conduc când vine vorba de teatru. Apare totuși o veste cât de cât îmbucurătoare.

Firma contractată de primărie a reușit să finalizeze documentația de reproiectare. Drept urmare, acum se cunosc costurile pentru lucrările de consolidare, respectiv 8 milioane de lei și cele privind continuarea obiectivului, 22 de milioane de lei.

Cel mai probabil, pentru partea de consolidare se vor aloca bani de la CNI iar pentru restul lucrărilor, Primăria va contracta un împrumut.

Reproiectarea duce modificări în sensul în care nu va mai exista un amfiteatru iar numărul de locuri din sală va crește de la 380 la 410.

Nu s-a stabilit încă data la care factorii responsabili pentru reabilitarea teatrului vor merge din nou la București pentru a face lobby la Compania Națională de Investiții.

Citeste si:

Facebook Comments