Românii își vor putea plăti taxele online, pe Ghiseul.ro

Românii își vor putea plăti taxele online, pe Ghiseul.ro

Persoanele fizice şi-ar putea plăti, din toamnă, taxele şi impozitele datorate Fiscului pe platforma online Ghiseul.ro, urmând ca ANAF să se înregistreze pe platformă şi să fie selectată banca prin care se vor realiza plăţile, a declarat luni ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

În prezent, taxele şi impozitele pot fi achitate în numerar la casieriile trezoreriilor, prin virament bancar (ordin de plată sau internet banking) şi prin mandat poştal.

“Având în vedere numărul mare de solicitări pentru plata taxelor online, ANAF a demarat procedurile şi sperăm ca din toamnă acest lucru să fie posibil cel puţin la nivelul persoanelor fizice”, a afirmat Dragu la conferinţa de aniversare a cinci ani de activitate a platformei de plăţi online.

Ea a precizat că ministerul lucrează în paralel la două etape necesare aderării la sistemul de plată electronică, respectiv selectarea băncii prin care să se efectueze plăţile online şi înregistrarea efectivă a ANAF pe platformă.

“Am demarat ambele acţiuni în paralel şi, în acest moment, avem deja grupe de lucru din partea Trezoreriei şi a ANAF pentru caietul de sarcini şi pentru identificarea aspectelor tehnice la nivelul IT, pe care trebuie să le soluţionăm în perioada imediat următoare”, a punctat Dragu.

Ministrul spune că sunt aspecte tehnice şi juridice care trebuie avute în vedere, luând în considerare că datele privind taxele şi impozitele pe care le are de plătit un contribuabil au un caracter secret.

Astfel, ANAF va furniza în platformă Informaţiile de plată la 24 de ore după deschiderea contului pe Ghiseul.ro, iar stingerea creanţelor se va efectua în maxim cinci zile de la efectuarea plăţii, potrivit News.ro.

 

Sursa: realitatea.net

Citeste si:

Facebook Comments