VIDEO! S-a majorat taxa de salubrizare

Victorie pentru Urban Serv! După nouă încercări eșuate de majorare a taxei de salubrizare, a 10-a oară a fost cu noroc. Firma de gunoi a orașului este într-o situație extrem de delicată și deja merge în pierdere. Din 2013, nu s-a mai modificat tariful de salubrizare iar fiecare propunere de majorare a fost fie amânată, fie respinsă.

În ședința de Consiliu Local de astăzi, s-a aprobat majorarea taxei cu 35%.

2018 se anunță însă unul de austeritate pentru societatea de salubrizare, în condițiile în care bugetul este insuficient iar societatea merge în pierdere. În repetate rânduri, Urban Serv a cerut Consiliului Local să majoreze taxa de salubrizare. Nu este vorba de taxa plătită direct de botoșăneni, ci de cea percepută de firmă primăriei pentru curățenia stradală și deszăpezire. Cert este că și acești bani sunt plătiți tot de cetățenii orașului, doar că din bugetul local. Urban Serv a propus majorarea tarifelor cu 35%. Liberalii nu s-au arătat încântați de idee.

Țurcanu a propus o majorare cu 10% iar primarul a solicitat la rându-i directorului Urban Serv să mai lase din condiții, și să vină cu o propunere de majorare mai redusă.

A pledat în favoarea societății și liderul de sindicat de la Urban Serv. Acesta a precizat că în condițiile în care tariful nu va fi majorat se va ajunge la disponibilizări în masă.

Spre liniștea șefilor de la Urban Serv, majorarea cu 35% a taxei de salubrizare a fost aprobată cu sprijinul consilierilor social democrați.

Citeste si:

Facebook Comments