Sancțiuni aplicate de polițiști șoferilor vitezomani! Unul avea 103km/h pe o porțiune de 50km/h

Sancțiuni aplicate de polițiști șoferilor vitezomani! Unul avea 103km/h pe o porțiune de 50km/h

În ultimele 24 de ore, peste 70 de patrule au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

În urma activităţilor, au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind 24.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat cu 5 aparate radar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi încălcării normelor rutiere, în urma cărora au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de peste 13.000 de lei, dintre care 21 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar 13 pentru alte abateri la regulile de circulaţie. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii rutieri au depistat pe drumul naţional DN 29 B, pe raza localităţii Dealu Mare, un tânăr de 21 de ani, din oraşul Darabani, care conducea un autoturism cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h.

Conducătoarul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei fiecare şi ca măsură complementară, i-a fost reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.

Citeste si:

Facebook Comments