Sărbătoare mare la Gorbănești

ÎPS Teofan a sfințit o biserică din localitate

Curtea Bisericii cu hramul Sfinții Mihail și Gavril din comuna Gorbănești a devenit neîncăpătoare, duminică dimineață. Peste 100 de localnici au venit aici pentru a se ruga și pentru a participa la slujba de sfințire a sfântului lăcaș. Copii, tineri, părinți și bunici au asistat la sfânta slujbă oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Înalt Prea Sfințiia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Oamenii s-au rugat pentru sănătate, liniște sufletească și pace în lume.

Cu acest prilej, ÎPS Teofan i-a oferit preotului paroh al bisericii cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, Corneluș Anițulesei, rangul bisericesc „iconom stavrofor”. Totodată, preafericitul părinte a ținut să le mulțumească tuturor celor care au contribuit la înălțarea sfântului lăcaș de cult.

Mulțumiri tuturor celor care au ajutat că acestă sfântă biserică să fie ridicată a adus și primarul localității Gorbănești, Gică Iliescu.

La finalul sfintei liturghii și a slujbei de sfințire, toți localnicii au trecut prin sfântul altar pentru a se ruga și pentru a-i mulțumi Bunului Dumnezeu pentru toate cele primite.

Citeste si:

Facebook Comments