Sat din Botoșani, prizonier în nămeți și fără lumină

Săraci și prizonieri în nămeți!

Unul dintre cele mai năspăstuite cătune din județul Botoșani este acum condamnat și la izolare. Zăpada și viscolul au rupt de civilizație cele câteva suflete care locuiesc în satul Balta Roșie, din orașul Flămânzi.

Troienele ce măsoară pe alocuri chiar și trei metri fac imposibil accesul ambulanțelor iar drumul spre școala a fost înghițit de zăpadă.

Nameții și viscolul au paralizat micul sat Balta Roșie care nu figurează nici măcar pe hartă . Cele 15 familii care iși duc traiul în localitate au fost prinse sub nămeții de peste 2 metri. Copiii, unii de grădiniţă, alţii de şcoală, au rămas întreaga săptămână acasă.

Pentru ei mersul la ore a fost imposil.

Nu este un motiv de bucurie. Unora dintre ei la şcoală le este mai bine decât acasă pentru că acolo este cald și au lumină.

Singura modalitate de a avea acces la civilizaţie este căruţa, iar lemne de foc îşi aduc cu greu din pădure.

Domnul Mihai nu se plange, spune ca a trecut și prin ierni mai aspre.

Dramatic este faptul că fara lumina soarelui, oamenii n-au lumină nici în locuințe. După ani și ani în care au trăit la lumanare sau cu lanterna, minunea s-a întamplat de curând. În casele lor s-a aprins pentru prima dată becul cu ajutorul unor panouri fotovoltaice. Dar făra soare, aceste panouri sunt practic ineficiente.

La 13 ani, fata domnului Mihai este mamă. Nu mai merge la școală pentru că trebuie să își crească pruncul dar recunoaște că iarna este un coșmar la Balta Roșie.

La câtva case mai încolo locuiește o altă mămică cu doi bebeluși. Se gândește cu groază ce s-ar face dacă micuții ar avea nevoie de îngrijiri medicale sau tartament.

Singura lor salvare este rugăciunea și speranța .

Citeste si:

Facebook Comments