VIDEO! Satul botoșănean, ucis de sărăcie

Sărăcia și lipsa de perspectivă pustiesc satele Botoșaniului. Majoritatea localităților rurale au ajuns niște așezări fantomă, depopulate și sinistre, pline de case pustii, dărăpănate și cu uși ferecate. Pe ulițele, altădată animate de jocurile vii ale copiilor, astăzi se mai târăsc doar bătrânii apăsați de griji și boli. Din lipsă de elevi, școlile sătești se închid, rând pe rând. Cele rămase, abia dacă reușesc să mai adune câteva sute de elevi din aproape 10 sate.

Somax TV vă invită să urmăriți în exclusivitate, un reportaj tulburător, despre condamnarea la moartea lentă și dureroasă a satului botoșănean.

Mediul rural era în urmă cu mai bine de 30 de ani un adevărat rezervor demografic. Fabricile comunismului se bazau pe munca țăranilor aduși din sate. Astăzi însă, satele despre care poetul Lucian Blaga, spunea că au zămislit eternitatea, sunt pe cale de dispariție.

Mai ales în județul Botoșani localitățile rurale se transformă în așezări fantomatice, în care viețuiesc doar bătrâni singuri și bolnavi. Unul dintre cele mai bune exemple este comuna Gorbănești. Comuna are o suprafață impresionată și 9 sate în componență. Cu toate acestea, îmbătrânirea face ravagii.

Numărul celor care mor anual este dublu față de cel al pruncilor care văd lumina zilei. Căsătoriile pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar numărul caselor abandonate este într-o continuă creștere. Cei mai mulți localnici au peste 60 de ani.

Pe orice uliță peisajele sunt dezolante, case cu lacăt pe ușă și izbe sinistre cu pereții doborâți de vreme. Autoritățile locale spun că de vină este sărăcia și lipsa cruntă de perspectivă. Tinerii fug unde văd cu ochii și nu se mai întorc nici măcar să-și îngrijească bătrânii.

Această situație dramatică se reflectă cel mai bine în scăderea populației școlare. Tot mai mult școli pun lacătul pe ușă din cauza lipsei elevilor. Ultima victimă a depopulării a fost grădinița din Bătrânești. Avea doi copii înscriși. Școala din centrul comunei Gorbănești abia reușește să adune câteva sute de elevi, din toate satele. În total la nivelul comunei au mai rămas doar 520 de școlari. Din această cauză, elevii de clasa a VIII a ajung să învețe împreună cu cei de clasa a V a.

Depopularea îi îngrijorează și pe dascălii care predau în mediul rural. Mulți riscă să rămână fără loc de muncă.

Oamenii care au mai rămas în satele din comuna Gorbănești, văd cum localnicii se împuținează văzând cu ochii. Își aduc aminte că odată fiecare familie avea măcar 5 copii. Astăzi doi este numărul maxim. Sunt foarte mulți tineri care nici nu vor să aibă urmași.

Oamenii spun că tinerii sunt alungați de sărăcie și de lipsa locurilor de muncă. Nu au din ce trăi și ajung la disperare din cauza lipsei de perspectivă. Majoritatea pleacă în străinătate și fie nu mai vin deloc în satul natal, fie se întorc la bătrânețe.

Majoritatea bătrânilor rămân singuri. Uneori ies în fața porții și își așteaptă în zadar copiii. Atunci ajung să tragă o concluzie tristă: lumea satului botoșănean moare lent, dar sigur.

Singura șansă, spun autoritățile locale, pentru repopularea satelor, este reîntoarcerea tinerilor către agricultură. Însă spre o agricultură modernă, profitabilă și de preferat cooperatistă pentru a reuși să obțină subvenții și fonduri satisfăcătoare. Conform datelor statistice sporul natural la Botoșani depășește -4 %. Cu alte cuvinte, într-un timp relativ scurt, numeroase sate vor rămâne efectiv pustii.

Citeste si:

Facebook Comments