Scandal în CL și de Moș Nicolae

Dacă botoșănenii au intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă, nu același lucru se poate spune și despre aleșii locali.

Consilierii urbei s-au întrunit în ședință extraordinară de și… au dat zor cu cearta. Principalul măr al discordiei: desemnarea unor membri în comisia de evaluare a managerului de la Filarmonică.

Spiritul sărbătorilor nu i-a pătruns deloc pe aleșii de la municipiu.

Nici în zi de sărbătoare nu s-au abținut și au transformat ședința într-un mare scandal. Totul a pornit de la stabilirea unei comisii pentru evaluarea managerului Filarmonicii, Mihai Sârbu. Liberalii au porpus trei persoane, social democrații cinci. Iar de aici, potopul.

Social democratii au făcut propunerile: doi consilieri locali și trei specialiști în domeniu.

Propunerile au încins și mai tare spiritele. Consilierul Cătălina Lupașcu s-a dus cu gândul la bursele elevilor. Banii care se duc pentru plata membrilor comisiei de evaluare, ar putea merge spre elevii cu rezultate la concursuri și olimpiade.

Și au curs discuțiile în acest ritm acid mai bine de o oră. Majoritatea stă însă în mâinile social democraților.

Drept urmare, proiectul de hotărâre a fost aprobat în forma propusă de viceprimarul Cosmin Andrei.

Discuțiile în contradictoriu au curs valuri și pentru un alt proiect de hotărâre. Cel care a vizat delegarea unor mandate speciale pentru doi consilieri locali in AGA de la Urban Serv. Social democrații au propus ca votul Consiliului Local să fie exprimat în AGA de consilierii locali din partea PSD, Vasile Chiru si Ioan Brânzei.

Primarul s-a împotrivit precizând că ar trebui să fie un consilier PSD și unul PNL.

Părerea sa nu a contat iar majoritatea PSD și-a spus din nou cuvântul.

Citeste si:

Facebook Comments