Scandal monstru în Consiliul Local Leorda. ‘’Am rămas fără ziua comunei în acest an’’

Un scandal uriaș a izbucnit astăzi, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, între mai mulți localnici din comuna Leorda, consilieri locali dar și primarul localității.

Totul a pornit de la data organizării zilei comunei. Iniţial, comuna trebuia sărbătorită la data de 16 octombrie. Dar, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, mai precis a ploii abundente dar şi a vântului, s-a decis ca petrecerea locuitoprilor să se amâne pentru o dată ulterioară.

Astfel primarul comunei, Ştefan Dulgheru a convocat o şedinţă extraordinară la care au luat parte şi cetăţenii.

Scopul acesteia a fost stabilirea zilei de 6 noiembrie, pentru sărbătoarea comunei. Deşi banii pentru organizarea zilei comunei provin de la sponsori şi nu de la bugetul local, consilierii s-au opus cu înverşunare şi au refuzat să voteze.

Aleșii locali nici măcar nu au vrut să le răspundă localnicilor prezenți la ședință și care și-au dorit ca măcar o dată pe an să aibă parte de o astfel de sărbătoare.

Tot consilierii au fost cei care au susţinut ideea organizării acestei zile a comunei de Crăciun, aşa că proiectul a primit cinci voturi pro şi şase voturi pentru abţineri.

Cei mai nemulţumiţi sunt cetăţenii, care au fost prezenți la ședință. Ei spun că nu înţeleg de ce alte comune si-au organizat o astfel de petrecere comunală, iar ei sunt împiedicaţi chiar de oamenii în care au avut încredere şi pe care i-au votat.

Unii oameni supăraţi de decizia consilierilor au cerut justificări, dar nu le-au primit. Au înţeles că dorinţele lor nu vor fi ascultate, aşa că au venit cu ideea de a dizolva consiliul local.

Una dintre femeile prezente la şedinţă a mărturisit că îşi doreşte foarte mult ca ziua comunei să aibă loc pe 6 noiembrie. Spune că a aniversat 50 de ani de la căsătorie şi este dreptul ei să fie sărbătorită precum celelalte cupluri din anii anteriori.

Din nefericire pentru cei care își doreau o astfel de sărbătoare a comunei, în acest an evenimentul nu va mai fi organizat.

Citeste si:

Facebook Comments