”Școala mea protejează mediul”

Concursul a ajuns la a IX a ediție

Încă de când sunt copii și adolescenți oamenii trebuie să înțeleagă cât este de important mediul înconjurător, și cât este de necesar să învățăm să îș respectăm și să îl menținem curat. Aurul verde al Planetei reprezintă, în fond, esența vieții. De aceea, copii sunt implicați, de la cele mai fragede vârste, în diferite activități menite să îi ajută să dobândească astfel de deprinderi. Iar una dintre aceste activități este și concursul organizat de Agenția pentru protecția Mediului Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul Școlar județean ”Școala mea Protejează mediul”.

În cadrul acestui concurs, dedicat zilei de 5 iunie, atunci când se sărbătorește ”Ziua Mondială a Mediului”, elevii unităților de învățământ din județul Botoșani au desfășurat diverse activități practice de protejare a mediului înconjurător. Acțiuni de salubrizare, campanii de informare sau colectare de deșeuri refolosibile. Concursul s-a desfășurat în perioada 15 februarie – 20 mai, iar astăzi a avut loc premierea câștigătorilor.

În acest an, în urma analizei activității elevilor școlilor din județ, marii câștigători au fost desemnați…

În acest an, concursul ”Școala mea protejează mediul” a ajuns la cea de-a IX a ediție.

Citeste si:

Facebook Comments