VIDEO! Se pregătesc în țară pentru a profesa în străinătate

Asistenţi medicali recrutaţi de pe băncile şcolii. Se întâmplă în unităţile postliceale din judeţ, unde absolvenții de liceu se înscriu la cursuri cu gândul de a pleca în afară. Firmele de recrutare din Vest s-au înmulţit în ultimii ani şi au ajuns chiar să le plătească studenţilor taxele de şcolarizare.

La o şcoală postliceală din judeţ, aproape jumătate dintre cursanți se gândesc chiar din primul an să plece la lucru în străinătate. Ţările pe care le preferă viitorii asistenţi sunt Germania sau Marea Britanie. Mai ales că firmele din Vest au reprezentanţi în România care îşi recrutează viitorii angajaţi chiar de pe băncile şcolii.

Mai mult decât atât, aproape toate şcolile sanitare acreditate din judeţ oferă acum cursuri de germană şi engleză. Unii pleacă imediat ce îşi iau diploma, în timp ce alţii aleg să lucreze la spitalele din judeţ o perioadă, pentru experienţă.

În tot acest timp spitalele din judeţ au mult de suferit din cauza deficitului de personal. Şi chiar dacă în ultimii doi-trei ani, situaţia s-a mai corectat puţin, în continuare, multe secţii funcţionează cu un minim de cadre. La Spitalul Judeţean sunt aproximativ 600 de asistenţi medicali şi ar mai fi nevoie de câteva sute. Însă din cauza bugetului limitat, conducerea nu poate scoate la concurs prea multe posturi.

Din cei înscrişi în Ordinul Asistenţilor Botoşani, în ultimii cinci ani au plecat în afară peste 350 de persoane. Majoritatea s-au orientat către Marea Britanie şi Germania, unde salariul de început, chiar şi pentru absolvenţi, începe de la aproximativ 1800. euro lunar.

O parte au plecat chiar de la Spitalul Judeţean. Alţii nici măcar nu şi-au mai dat demisia înainte de a pleca, optând pentru concediu fără plata pe perioada în care au lucrat în străinătate.

Citeste si:

Facebook Comments