Ședință extraordinară «fulger» la CJ Botoșani

Miercuri dimineață a avut loc o ședință extraordinară «fulger» la Consiliul Județean Botoșani. Primul punct pe ordinea de zi a fost modificarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Astfel a fost validat noul subprefect al județului Botoșani, Daniela Beclea, luând locul Elenei Coșman, după ce aceasta și-a dat demisia.

Chiar daca a fost validat de consilierii județeni, o parte dintre ei s-au arătat nemulțumiți pentru că subprefectul Daniela Beclea nu a fost prezentă la ședință.

În cadrul aceleiași ședințe, s-a votat proiectul privind aprobarea Protocolului de Parteneriat între Consiliul Judeţean Botoşani şi Societatea de Ştiinţe Matematice Filiala Botoşani, în vederea cofinanţării pentru Concursul Interjudeţean „Dimitrie Pompeiu”, ediția a XVI-a.

Ultimul punct a fost proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu judeţean şi al bugetului instituţiilor şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, pe anul 2016.

Deși s-a spus inițial că în cadrul acestei ședințe extraordinare va fi aprobat și bugetul operatorului de apă din județ, Nova Apaserv, totuși proiectl de hotărâre nu a fost introdus pe ordinea de zi.

Citeste si:

Facebook Comments