Sfârșit de săptămână îndoliat la Durnești

Doi morți și doi răniți în urma unui grav accident de circulație

Sfârșit de săptămână îndoliat! Doi tineri au murit și alți doi au fost grav răniți în urma unui teribil accident de circulație ce a avut loc duminică seară pe drumul ce leagă orașul Ștefănești de municipiul Botoșani. Două autoturisme, un VW Caddy și un Ford Focus, s-au ciocnit violent, după ce conducătorul Fordului, care circula dinspre Ștefănești a intrat pe contrasens și a lovit în plin mașina care circula regulamentar. Cumplitul accident s-a produs la ieșirea dinspre comuna Trușești spre localitatea Băbiceni, din comuna Durnești.

La volanul autoturismului marca Ford se afla Daniel Cotoloană, un tânăr în vârstă de 31 de ani, care circula dinspre Ștefănești spre Botoșani. Nu se știe din ce motive, la un moment dat acesta a pătruns pe contrasens unde circula regulamentar un VW Caddy, condus regulamentar de Daniel Pricop de 29 de ani. În urma impactului extrem de puternic șoferul Fordului, dar și pasagerul de pe scaunul din dreapta al VW Caddy au rămas încarcerați. Salvatorii dar și polițiștii au sosit de urgență la fața locului. Minute în șir s-au chinuit pompierii să îi scoată pe răniți dintre fiarele contorsionate. Din păcate, pentru șoferul de 31 de ani, dar și pentru pasagerul din dreapta al VW Caddy medicii nu au mai putut decât să constate decesul.

Alte două persoane care se aflau în cele două autoturisme au fost grav rănite și transportate la spitalul județean, iar astăzi au fost transferate la Iași.

Oamenii legii încearcă acum să afle cum s-a întâmplat teribilul accident cum a ajuns autoturismul Ford pe contrasens.

Deși martorii spun că șoferul care ar fi produs accidentul ar fi fost baut, medicii legiști vor stabili, în urma efectuării necropsiei, dacă acesta se afla sau nu sub inflența băuturilor alcoolice. În autoturismul VW Caddy se aflau trei frați din satul Broșteni, comuna Durnești. Din păcate, unul dintre ei a murit. LA locul accidentului au ajuns rudele dar și prietenii tinerilor din cele două mașini.

Citeste si:

Facebook Comments