Sfaturi de la pompieri pentru un Paște fără incendii

S-au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale

Noaptea Învierii Domnului reprezintă o sărbătoare foarte importantă pentru enoriașii din județul Botoșani. Și din această cauză, pompierii recomandă preoților să asigure şi să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite şi pentru a asigura evacuarea credincioşilor în condiţii optime.

De asemenea, pe durata serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare. Lumânările aprinse vor fi supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă.

La întoarcerea de la biserică acasă, credincioşii nu vor lăsa lumânările şi candelele aprinse în apropierea obiectelor sau materialelor combustibile, iar înainte de culcare le vor stinge.

Gospodinele vor supraveghea mijloacele de preparare a hranei atât timp cât ele vor fi în funcţiune.

O atenţie deosebită trebuie acordată supravegherii copiilor, acasă şi la biserică.

Toate aceste recomandări le-au fost transmise preoţilor şi pe timpul controalelor preventive desfăşurate de inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” la lăcaşele de cult cu risc ridicat de incendiu din judeţ, dar şi de către pompierii voluntari din comune.

În noaptea de Înviere, pompierii botoşăneni vor supraveghea respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la lăcaşele de cult, dar în special de către credincioşi.

Citeste si:

Facebook Comments