VIDEO! Furia l-a orbit! Și-a înjunghiat fratele în inimă cu un cuțit

Gest șocant al unui bărbat din localitatea Bogdănești! După ce a băut o seară întreagă cu fratele său, a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat. Lama cuțitului i-a atins bărbatului de 31 de ani inima. Prietenii de pahar sunt cei care au sunat la 112 și au chemat ajutoare. Victima a fost supus unor investigații la spitalul Botoșani, iar apoi a fost transferată la Iași.

În cursul serii de sâmbătă spre duminică, cei doi frați au petrecut în casa lor din Bogdănești, până după lăsarea întunericului. După ce au consumat alcool, pe fondul unor contraziceri, frații s-au luat la ceartă. Cu mintea încețoșată, unul dintre ei a pus mâna pe un cuțit de bucătărie. Deși în încăpere se aflau mai multe persoane, nimeni nu a anticipat ce urma să se întâmple. Cu putere, bărbatul și-a înjunghiat fratele în vârstă de 31 de ani, și i-a atins inima.
Starea bărbatului este acum stabilă. Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească dacă este vorba de tentativă de omor.

Citeste si:

Facebook Comments