Spectacol odios oferit de patru tineri, în toiul nopţii

Spectacol odios oferit de patru tineri, în toiul nopţii

După ce au petrecut bine într-un local de pe Pietonalul Unirii, patru tineri au făcut dezastru pe unde au trecut. Au distrus ghivecele de flori de pe Pietonal şi au urlat cât i-au ţinut plămânii. Totul puţin după ora 03.00, în acestă dimineaţă.

În dimineaţa zilei de 20.11.2016 orele 03.20, dispeceratul poliţiei locale Botoşani a surprins un grup de patru tineri, care se comportau anormal, prin ţipete şi larma, finalizând cu distrugerea ghivecelor de flori şi a ornamentelor existente pe pietonalul Unirii din municipiu.

Incidentul a început la o terasa aflată în zona pietonalului, unde „energizantele” consumate îi îndemnau la violenţă şi scandal.

Fiind alarmate patrulele din zona de responsabilitate, s-a trecut la prinderea, identificarea şi sancţionarea celor patru „voinici” care nu aveau de gând să se oprească aici, dacă nu se intervenea la timp.

Cei patru tineri erau P. Dan din Suceava, născut la 05.05.1994, vârful de lance al distrugerilor, care cu sete lovea ornamentele pietonale, iar pentru fapta lui a fost sancţionat cu 1000 lei amendă.

Un alt teribilist M. Liviu Constantin Vasile din Fălticeni născut la 22.05.1993 a fost sancţionat cu 300 lei amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, care era secundat de P. Petru-Mugurel născut 18.04.1996 şi P. George fratele lui geamăn, ambii din Unţeni, aceştia fiind sancţionaţi cu 200 lei , conform Legii 61/1991, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Citeste si:

Facebook Comments