Spitalul de la Podriga, verificat pentru acreditare

Comisia vine în aprilie sau mai

Spitalul de Neuropsihiatrie de la Podriga intră în focul verificărilor. Membrii Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor vin în luna aprilie la Podriga. Evaluatorii vor verifica dacă unitatea sanitară îndeplinește o serie de indicatori, în cadrul evaluării fiind urmărite aspecte precum activitatea medicală, partea tehnică, de infrastructură și dotarea medicală.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, spune că, datorită programului încărcat al celor de la CONAS, este posibil ca verificarea să se facă în luna mai.

După verificare, spitalul va fi încadrat într-un anumit nivel de acreditare funcție de care va depinde și finanțarea pe viitor.

În urmă cu cinci luni, Spitalul Judetean Mavromati a fost verificat pentru acreditare, însă nici pâna acum nu s-a primit niciun rezultat al evaluării.

Citeste si:

Facebook Comments