Sprijin financiar pentru fermierii afectați de secetă

Sprijin financiar pentru cei peste 14 mii de fermieri botoșăneni care au fost afectați de secetă.

Ministrul Achim Irimescu a solicitat de la nivelul judeţului Botoşani numărul de fermieri ale căror culturi de porumb şi floarea soarelui au fost arse de secetă în această vară. Situaţia, centralizată de Instituţia Prefectului cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Agricole, a fost solicitată în vederea acordării unui ajutor financiar producătorilor agricoli, aşa cum se precizează în adresa semnată de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Din datele trimise deja către MADR, reiese că seceta a afectat culturile de porumb şi floarea soarelui a peste 14 mii de fermieri, dintre care puţini peste 300 sunt persoane juridice. Diferenţa de aproape 14.000 reprezintă producători – persoane fizice.

S-au centralizat procesele verbale de constatare a pagubelor, așa cum aceste au fost văzute la fața locului de către comisiile locale organizate prin dispozițiile primarilor.

Toată centralizarea a fost trimisă la București, după care urmează să se primească procedurile pentru sprijinul financiar al fermierilor din județul Botoșani.

Citeste si:

Facebook Comments