VIDEO! START la campania SOMAX TV, ”Obstacole în asfalt”

Somax TV dă startul unei campanii de informare privind ”obstacolele din asfalt”.

Fie că este vorba de gropi generate de sezonul rece, de lucrările la rețeaua de apă și canalizare sau poate de neglijența autorităților care au cam uitat să se ocupe de starea drumurilor, la știrile Somax, în fiecare săptămână ,veți afla ce artere rutiere ar fi indicat să le ocoliți.

Începem seria dezastrelor din asfalt cu strada Hatman Arbore, unde, vineri seara un șofer botoșănean a rămas cu mașina suspendată într-un șanț. A căzut în capcana lucrărilor la rețeaua de canalizare.

Paralel cu gardul Mănăstirii Popăuți a apărut în acest sfârșit de săptămână un șanț. În zona s-a lucrat la rețeaua de canalizare, șanțul a fost acoperit cu pământ dar acesta s-a tasat iar un taximetrist ce a avut drum în zonă a rămas cu o cauciucurile blocate în aer.

La scurtă distanță, un alt șofer și-a tăiat cauciucurile într-o gură de canal.

După ce cei doi participanți la trafic și-au distrus autoturismele, lucrarea a fost semnalizată.

Situația de pe teren nu le este străină șefilor din Primărie dar problema este pasată pe umerii Consiliului Județean, ce are în subordine societatea Nova Apaserv.

Un hău în asfalt a apărut și pe strada Eternității dar în cursul zilei de astăzi, problema a fost rezolvată.

Dacă ați avut ghinionul să tranzitați o arteră bombardată cu gropi din municipiu sau din județ, sau poate să locuiți pe o astfel de stradă, așteptăm opiniile și fotografiile cu ”obstacolele din asfalt pe adresa de mail somaxbotosani@gmail.com iar noi, vom încerca să deschidem ochii autorităților.

Citeste si:

Facebook Comments