Statul își fură singur căciula cu sterilizarea maidanezilor

Cu ajutorul propriilor legii, statul ajunge să-și fure singur căciula.

Cel puțin asta susține un director din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani. Eugen Țurcanu, șeful Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement se plânge că legislația în vigoare obligă municipalitățile să cheltuie sume uriașe pentru sterilizarea maidanezilor, aparent fără nicio logică.

Primăria municipiului Botoșani a făcut o investiție consistentă la padocurile care care adăpostesc maidanezii prinși pe străzile orașului.

Mai precis a fost construit un cabinet medical unde pot fi realizate eutanasieri, intervenții minore dar și sterilizări. De altfel legislația în vigoare atât permite personalului medical de la cabinetul padocului.

Cu toate că Primăria a cheltuit banii și a angajat și un medic, municipalitatea trebuie să plătească înzecit pentru sterilizările maidanezilor. De vină ar fi chiar legile prost-făcute din România, spune directorul Eugen Țurcanu, cel care gestionează și activitatea de la padocuri.

Șeful de la DSPSA spune că a ridicat această problemă și la nivel național dar fără niciun rezultat.

Practic conform legislației în vigoare, doar un medic veterinar cu liberă practică poate efectua sterilizările. Medicul angajat în cadrul instituției nu ar avea acest drept și fiindcă facilitatea medicală din padoc nu poate fi autorizat ca și cabinet de medicină veterinară de sine stătător.

În aceste condiții, Primăria ajunge să plătească și de zece ori mai mult pentru sterilizarea unui maidanez.

Citeste si:

Facebook Comments