Subvenții în avans pentru fermierii botoșăneni

Vești bune pentru fermierii botoșăneni, care au depus cereri la APIA pentru a primi avans din subvenții.

Mai mult de jumătate dintre aceștia au fost deja autorizați pentru a primi 69% din plata unică pe suprafață, aferentă anului 2016.

Centrul Județean Botoșani al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a demarat, pe data de 21 octombrie, procedura de autorizare a plăților în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016.

Campania de autorizare se referă la un avans de 69% din cuantumul privind plata unică pe suprafaţă aferentă anului în curs. Acesta a fost stabilit la 96,88 de euro pe hectar.

Totodată, este plătit avansul pentru tinerii fermieri, dar şi cel pentru practicile agricole benefice pentru climă şi mediu.

Fermierii mai beneficiază de astfel de avansuri şi pentru plata redistributivă, în valoare de minim cinci euro pe hectar, în cazul exploataţiilor cu suprafeţe de până la 5 hectare, respectiv 48,85 de euro pe hectar pentru cei care exploatează între 5 şi 30 de hectare.

Scopul acestei măsuri este de a comasa comasării terenurile şi, astfel, de a se obţine productivităţi mult mai ridicate.

Citeste si:

Facebook Comments