Sute de sportivi la Sala Polivalentă

Sute de sportivi la Sala Polivalentă

Au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Sportivii de la cluburile din Botoșani au obținut rezultate remarcabile la Cupa Internațională de Qwan Ki Do, eveniment ce a avut loc la finele săptămânii trecute la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă.

Aflată la cea de-a treia ediție, competiția a adunat nu mai puțin de 500 de sportivi de la mai multe cluburi din țară.

Evenimentul sportiv a debutat în aplauzele a sportivilor, arbitrilor și spectatorilor, care au urmărit Dansul Dragonului, simbol al cavalerismului. Manifestarea a continuat cu probele de tehnică, tehnici de arme tradiționale, precum și luptă competițională.

S-au înscris sportivi de la 22 de cluburi de Qwankido din România și din Republica Moldova, din 14 orașe, 8 județe, însumând aprox 450 de sportivi cu vârsta cuprinsă între 4 și 17 ani și 40 de arbitri.

Competiția de arte marțiale pentru copii și juniori, organizată de Asociația Județeană de Arte Marțiale Botoșani și Federația Română de Arte Marțiale din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și Cluburile Sportive Dao Botoșani și Sinh Dau Botoșani.

Citeste si:

Facebook Comments