VIDEO! Tăieri de panglici la Spitalul Județean

Momente cu adevărat marcante, la Spitalul Județean! Lăsate ani de zile pe ultimul plan, investițiile în sănătate, mai precis în aparatură de înaltă performanță, par să prindă avânt. Pacienții de la Mavromati vor beneficia de astăzi de un aparat RMN și de un Computer Tomograf, aparatură achiziționată cu bani de la Banca Mondială. Mulțime de parlamentari și șefi de la Consiliul Județean, au tăiat panglica inaugurală.

Sistemul medical botoșănean este bolnav și are grave probleme în privința personalului și al aparaturii medicale. Cele două probleme par însă să își găsească o rezolvare parțială. După luni de zile de aşteptare și de lucrări la amenajarea a două săli, s-au pus în sfârșit în funcțiune două aparate extrem de importante, un RMN și un Computer Tomograf. Momentul nu a avut cum să treacă neobservat.

Vizibil emoționată, noua șefă a Spitalului Județean, a mulțumit celor ce au făcut demersuri pentru ca aparatura să ajungă la Mavromati.

Până astăzi, Spitalul Județean nu a avut un RMN propriu și colabora în permanenţă cu o clinică privată. Aparatura performantă a ajuns la Botoșani în urma demersurilor făcute de șefii județului și de parlamentarii PSD.

Secția de Radiologie și Imagistică duce însă acum lipsă de specialiști . Secția este deservită în prezent de un singur medic care este însă optimist că în curând i se vor alătura și alți colegi.

Datorită celor două aparate, timp de așteptare pentru pacienți se vor reduce ceea ce înseamnă șanse la viață.

Citeste si:

Facebook Comments