Tânărul care a provocat accidentul de pe strada Petru Rareș a băut mult alcool înainte de a se urca la volan

Tânărul care a provocat accidentul de pe strada Petru Rareș a băut mult alcool înainte de a se urca la volan

Tânărul care a provocat accidentul pe strada Petru Rareș, miercuri seară, a consumat mai multe pahare alcool înainte de a se urca la volan. Echipajul de poliţie solicitat la locul intervenţiei a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, valoarea rezultată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Vă amintim că miercuri seară un tânăr de 23 de ani din comuna Curteşti care se deplasa în calitate de conducător auto pe strada Petru Rareş din municipiul Botoşani, în apropiere de intersecţia cu bulevardul Mihai Eminescu, pe fondul neadaptării unei viteze corespunzătoare la un carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un indicator rutier şi gardul unui imobil.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.

În cauză a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Citeste si:

Facebook Comments