Tizicul, combustibilul unicat în Uniunea Europeană. Sătenii din județ se încălzesc iarna cu balegă de vacă amestecată cu paie

Acolo unde sărăcia bântuie până și balega de vacă își are valoarea ei.

La aproape 60 de kilometri de Botoșani, în comuna Vorniceni, lemnele de foc sunt un lux, iar gazul o resursă inexistentă. În lipsa lor, sute de săteni se încălzesc cu tizic, un combustibil unicat în Uniunea Europeană. Făcut din balegă de vacă amestecată cu paie, tizicul este singura salvarea a acestor oameni în fața gerului care mătură ulițele în timpul iernii. Ana Lupan, o săteancă de 65 de ani din Vorniceni este o adevărată expertă. Face tizic de când era de o șchioapă. Nu-i este greu să spună cum i-a naștere acest ”lemn al săracului”, dezgustător la prima vedere.

Săteanca din Vorniceni, nu este de altfel singura care face tizic. Tot satul și întreaga regiune, vara calcă balega de vacă transformînd-o în prețiosul combustibil. De altfel hărnicia oamenilor se măsoară în aceste locuri, după cantitatea de tizic confecționat.

Dealtfel, tizicul nu a apărut de ieri de astăzi, ci este o moștenire de generații. Moș Andrei, un sătean de 84 de ani, spune că de când s-a trezit în această lume s-a încălzit cu balegă amestecată cu paie. Așa au făcut și bunicii dar și străbunicii săi.

După ce stă bine la uscat în magazie, odată ce frigul începe să muște din oase, tizicul își găsește rostul. Este pus pe foc. Dă căldură și reușește să ferească de ger familii întregi dar are și dezavantajele sale.

Cu toate acestea oamenii îndură de generații și fumul și mirosul și nu ar da pe nimic în lume tizicul. De altfel nici nu au de ales. Lemnele sunt rare și scumpe. În acest colț de țară, puțini și le permit.

Nimeni nu știe de ce se numește tizic. Vine, spun sătenii, din vremuri imemoriale și nici nu-și bat capul cu asta. Sunt bucuroși că au ce pune pe foc. Cu balega amestecată cu paie se încălzesc și fac mămăliguță sau alte bunătăți pe vatră. Vara muncesc iar când iarna bate la ușă, pun rumeguș și îndeasă cât mai mult tizic pe foc.

 

Citeste si:

Facebook Comments