VIDEO! Tradiție respectată cu sfințenie la Botoșani

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor gospodinele din județ se ocupă de înroșirea ouălor de Paște. Este un obicei străvechi păstrat cu sfințenie în acestă zonă a țării. Mai mult, vopsitul ouălor a fost ridicat la rang de artă pe aceste meleaguri. Pe lângă ouăle colorate simplu cu vopsea roșie, de pe mesele moldovenilor nu lipsesc nici cele închistrite cu ceară, sau încondeiate. Cu modele tradiționale și simboluri creștine.

Daniela Podariu este o învățătoare din comuna Vlădeni. De când era mică a învățat de la bunici și părinți, că în Joia Patimilor se vopsesc și închistresc ouăle. Așa face de ani de zile, iar în secolul vitezei, dascălul are răbdare să îi învețe și pe cei mici această îndeletnicire. Pentru ca tradiția să nu se risipească și să fie dusă mai departe.

Femeia a reușit să le stârnească interesul tinerilor, iar joi zeci de copii și tineri din Vlădeni au mers la școală. Îmbrăcați frumos, în straie tradiționale, ei au învățat tainele încondeierii ouălor cu ceară și chișiță.

Copiii au fost de-a dreptul fascinați de această lecție unică. Nerăbdători, au și trecut la treabă și au încercat să creeze pe ouă diferite modele cu ceară. Este semn bun că acest obicei deosebit va fi transmis mai departe. Tehnica încondeierii ouălor nu este atât de simplă pe cât pare. Trebuie foarte multă îndemânare și grijă.

Pentru specialiști ornamentica ouălor încondeiate este foarte de variată, și cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase.

Citeste si:

Facebook Comments