Tradiție și muzică autentică la Botoșani. Cele mai bune tarafuri s-au întrecut în virtuozitate

Tradiție și muzică autentică la Botoșani. Cele mai bune tarafuri s-au întrecut în virtuozitate

Voie bună,muzică și tradiție populară. Zeci de tarafuri din toată țara au reușit să aducă un crâmpei din lumea satului și muzicii tradiționale în mijlocul secolului al XXI lea. Joi, în municipiul Botoșani a avut loc prima ediție a Festivalului Tarafurilor ”Costică Lupu”. Tarafuri din toată Moldova dar și din Teleorman. Tarafurile populare și-au arătat măiestrie pe Pietonalul Unirii, în apropierea cinematografului Unirea.

Organizatorul evenimentul, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani, prin directorul Cornelia Ciobanu, precizează că acest eveniment are menirea de a aduce aminte tuturor de cultura tradițională românească dar mai ales de muzica tarafurilor autentice.

Festivalul este dedicat și folcloristului Costică Lupu, unul dintre cei mai importanți specialiști în acest domeniu, trecut în neființă. De altfel o parte a compozițiilor, maestrului Costică Lupu au fost interpretate la acest festival.

Tarafurile și-au prezentat repertoriul, încântând auditorii și aducând cultura tradițională românească în mijlocul lumii urbane.

Citeste si:

Facebook Comments