VIDEO! Tramvaie, iluminat și străzi, cu bani de la BERD

Singura șansă ca municipiul Botoșani să se dezvolte, este un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Reprezentanții Primăriei sunt entuziasmați de faptul că sunt semnale pozitive de acordare a unui credit în vederea achiziționării unor tramvaie, a modernizării iluminatului public și a străzilor.

În același timp, se fac demersuri pentru a scăpa de cel mai păgubos credit din istoria Botoșaniului, contractat de la International Finance Corporation în 2013.

Bugetul Primăriei Botoșani se duce integral pe partea de funcționare și salarizare iar investițiile rămân evident, pe plan secund. Pentru ca lucrurile să nu stagneze, s-a găsit o soluție.

Deși s-a gândit și la implementarea unui proiect european în vederea modernizării transportului public local, banii nu sunt fost suficienți în condițiile în care, un singur tramvai costă 2,5 milioane de euro.

Drept urmare banii de la BERD vor veni în completarea proiectului cu fonduri europene în vederea completării parcului de tramvaie.

Tot de la BERD se vor lua bani și pentru modernizarea iluminatului public. În paralel se caută soluții pentru restructurarea creditului de la International Finance Corporation, credit în sumă de 25 de milioane pentru a cărui dobândă este de peste 7%.

Chiar dacă va achita creditul, Primăria va trebui să plătească în plus 1,6 milioane, un comision prevăzut la contractarea împrumutului. Nu s-a stabilit încă suma ce urmează a fi împrumutată de la BERD.

Citeste si:

Facebook Comments