Transportatori atenționați de prefect

Transportatori atenționați de prefect.

După ce, pe 12 octombrie a fost aprobată o ordonanță de guvern cu referire la decontarea navetei elevilor, prevederea care plafona decontarea abonamentelor s-a abrogat. La nivelul județului Botoșani, această prevedere a redus la jumătate numărul copiilor care solicitau decontarea abonamentelor.

De la circa 5-6 mii de elevi, s-a ajuns la 3 mii. Mai exact, în martie erau în evidențele Inspectoratului Școlar 3.500 de elevi navetiști, care se deplasează către școală pe distanțe între 3 și 50 de kilometri.

În luna septembrie a noului an școlar în Botoșani erau luați în evidența circa 2.300 de elevi, navetiști și 29 de unități școlare unde aceștia învață. Cei mai mulți sunt la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. Este vorba de 456 de elevi care fac naveta la această instituție de învățământ.

În schimb, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a explicat că nu toți copiii se înscriseseră pe listele de decontare la data de 31 septembrie și din această cauză sunt atât de puțini elevi înregistrați pentru navetă.

Citeste si:

Facebook Comments