Trimis în judecată după crima din noaptea de Revelion

Tânărul de 19 ani din comuna Vlădeni, acuzat că în noaptea dintre ani ar fi ucis cu sânge rece un consătean a fost trimis în judecată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată a lui Cezar Ursache, care în noapte de Revelion, în timp ce mergea cu uratul, ar fi luat viața unui localnic. Acest este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ”loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitorului în instanță spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” se arată într-un comunicat de presă, transmis de procurori.

Vă reamintim că în noaptea de Revelion, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost ucis, se pare, de un tânăr mascat care mergea cu banda. Oribila crimă a avut loc pe o stradă din localitatea Vlădeni, unde bărbatul s-a întâlnit cu un grup de cinci urători mascați. Pe fondul consumului de alcool, între aceștia a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia unul dintre tinerii mascați l-ar fi lovit puternic în piept cu o bâtă pe bărbatul de 45 de ani. Lovitura a fost atât de puternică încât inima acestuia, efectiv, s-a fisurat. Principalul suspect este Cezar Ursache, un tânăr de doar 19 ani.

Trupul lui Dan Afloarei a fost găsit abia a doua zi de dimineață, pe 1 ianuarie, de către soția sa, la câțiva metri de locuință.

Citeste si:

Facebook Comments