VIDEO! Trofeul Mărțișor Dorohoian a rămas acasă

Premieră pentru municipiul Dorohoi! Pentru prima dată în 34 de ani trofeul festivalului Mărtisor dorohoian a rămas acasă. Marii câștigători ai acestei ediții sunt Laura Macoviciuc și Andrei-Ștefan Cîșlariu.

Zeci de concurenți extrem de bine pregătiți au dat tot ce au avut mai bun pentru a impresiona juriul, dar mai ales pe președintele acestuia, Horia Moculescu.

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi le-a urat succes tuturor participanților și i-a felicitat pentru curajul de a urca pe scenă și de a lupta pentru trofeul festivalului.

Cei care au câștigat însă competiția au fost Laura Macoviciuc și Andrei-Ștefan Cîșlariu. Cei doi au format grupul “Noi doi” și prin colajul de melodii interpretate i-au cucerit atât pe jurați cât și pe public.

Presedintele juriului, Horia Moculescu le-a mulțumit pentru participare concurenților si a avut numai cuvinte de laudă despre acest colt al României.

Nelipsit de la marele eveniment a fost Costică Macaleți, presedintele Consiliului Județean Botoșani .

Festivalul Mărtisor dorohoian s-a aflat la cea de-a XXXIV-a ediție si s-a structurat pe două categorii de vârste. Prima a cuprins concurenți cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani in timp ce cea de- a doua, între 16 și 35 de ani.

La prima categorie locul I a fost ocupat de Andra Mihalache din Botoșani, iar la cea de-a doua categorie, Teodora Manolache din Iași.Festivalul s-a încheiat cu un concert extraordinar oferit de Corina Chiriac.

Citeste si:

Facebook Comments