Trucuri să ocolim problemele digestive de Sărbători

Trucuri să ocolim problemele digestive de Sărbători

NUTRIŢIE De Sărbători, tentaţiile sunt mari, să recunoaştem. Şi dacă tot avem nenumărate bunătăţi în faţă vreme de mai multe ore, e clar că nu ne putem abţine şi aşa ajungem la excese alimentare, la care se adaugă şi consumul de alcool, eventual fumatul.

Medicii nutriţionişti ne sfătuiesc să mâncăm, dacă ne plac, din toate felurile pe care le-am pregătit cu trudă, dar nu „cât putem“, ci cu măsură sau doar jumătate din fiecare porţie.

Suntem în Săptămâna Mare care se va încheia cu o masă festivă bogată de pe care nu vor lipsi cozonacul, drobul, friptura de miel, salatele cu maioneză şi pasca. Tentaţiile sunt mari şi, după un post drastic, mai că-ţi vine să te îndopi cu toate bunătăţile pe care gospodinele le-au pregătit.

E permis măcar de Sărbători să exagerăm cu mâncarea? Nu prea, dacă vrem să ne ferim de riscurile digestive şi să nu „plecăm“ după noi cu un bagaj de 1-2 kilograme nedorite pe corp, ne reamintesc medicii nutriţionişti care spun, ca de fiecare dată, că moderaţia este cheia succesului.

„Să gustăm din toate“ Prin urmare, care ar fi „pericolele“ de la masa de Paşte şi cum ar trebui să ne alimentăm corect, astfel încât să ne bucurăm în linişte de sărbătorile religioase? „Întotdeauna pericolele sunt excesele. Doza face otrava.

Prin urmare, la masa de Paşte trebuie să fim echilibraţi, aşa cum ar trebui să fim în fiecare zi ca să ne păstrăm şi greutatea şi să nu avem probleme de sănătate“, afirmă dr. Mihaela Posea, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Citiți continuarea articolului pe www.adevarul.ro

Citeste si:

Facebook Comments