VIDEO! Turism ruinat de un drum

Îl facem de rușine pe Eminescu! Locul din județul Botoșani, care are un potențial turistic fabulos și cu care aleșii județului se laudă pretutindeni, zace în izolare! Zeci de turiști atrași de lacul cu nuferi din pădurea de la Ipotești, au fost nevoiți să facă cale întoarsă din cauza stării deplorabile a drumului comunal ce duce până la intrarea în pădure. Trist este faptul că autorităţile locale nici nu au în plan să îl reabiliteze, iar la mijloc ar fi rost de răfuieli politice.

Botoșaniul are în palmares câteva obiective turistice dar, de departe, cel mai de valoare este lacul cu nuferi de la Ipotești, locul în care poetul Mihai Eminescu a scris cele mai frumoase versuri. De curând, autoritățile județene au reabilitat aleea din pădure ce duce spre lac, s-a consolidat podul, s-au montat bănci însă investiția este acum inutilă. Drumul ce duce până la intrarea în pădure este într-o stare jalnică. Șoseaua îngustă, este plină de gropi și prezintă pericol pentru șoferi.

Au fost autocare cu turiști veniți din țară care s-au întors din drum de teamă să nu se răstoarne.

După cum era de așteptat, autoritățile locale cunosc situația. Dureros este faptul că nu au în plan să ia măsuri. Deși comuna Mihai Eminescu este una dintre cele mai bogate din județ, din cauza orgoliilor politice are de suferit și cel mai atractiv loc al Botoșaniului.

De la Consiliul Județean nu vin vești tocmai bune. Anul acesta nu mai sunt șanse de alocare financiară pentru reabilitarea acestui drum.

Vorba poeziei:”Toate-s vechi, și nouă toate: Vreme trece, vreme vine.”

Citeste si:

Facebook Comments