Un băiat de 21 de ani a intrat cu mașina într-un șanț de pe marginea unui drum din localitatea Saucenița. Avea o alcoolemie 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un băiat de 21 de ani a intrat cu mașina într-un șanț de pe marginea unui drum din localitatea Saucenița. Avea o alcoolemie 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat

În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Dorohoi, au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe un drum comunal localitatea Săuceniţa, un autoturism a intrat în şanţul de pe partea dreaptă a părţii carosabile.

În urma deplasării la faţa locului şi a verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr de 21 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu şanţul de pe marginea părţii carosabile.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Citeste si:

Facebook Comments