«Unde este teatrul NOSTRU?»

Actorii ies în stradă

De Ziua Mondială a Teatrului, actorii ies în stradă. Alături de ei și-au anunțat prezența zeci de botoșăneni, iubitori de teatru. Duminică, 27 martie, ora 17, este organizat un protest în faţa Teatrului Mihai Eminescu. Protestatarii s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru ca de Ziua Mondiala a teatrului să atragă atenția asupra situației în care se află clădirea Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Pe reţeaua de socializare Facebook a fost deschisă o pagină denumită “Unde este teatrul NOSTRU”, în care este anunţată o acţiune de solidaritate cu artiştii în ziua de 27 martie.

Mai mult chiar actorul Bogdan Horga se arată dispus să iniţieze o strângere de fonduri pentru a ajuta specialiştii şi responsabilii locali, și asta din simț civic, nu din alt motiv. El mai spune că este dispus ca, în schimbul acestor bani, să “presteze artistic” sau chiar să muncească fizic “în folosul teatrului”.

Lucrările pentru reabilitarea teatrului au început în august 2014, cu bani de la Uniunea Europeană. Fiindcă Primăria Municipiului Botoșani a întârziat foarte mult cu demararea acestui proiect, automat lucrările nu mai pot fi terminate la timp iar banii de la Uniunea Europeană s-au pierdut.

Clădirea actuală a Teatrului are o vechime de peste 100 de ani, construcţia fiind realizată după planurile arhitectului Grigore Cerchez, din ianuarie 1912 până în decembrie 2014, când s-a jucat primul spectacol pe scena botoşăneană.

Citeste si:

Facebook Comments