Vesta ei din păr de…om

Articol vestimentar inedit la Stăuceni

Județul Botoșani ocupă unul dintre locurile fruntașe în ceea ce înseamnă păstrarea tradițiilor. Iar acest lucru nu poate fi negat de nimeni. De la obiceiuri și datini de iarnă, la croitul straielor tradiționale, la țesutul la războaie și la împletitul de ciupicași, ori ori flanele, ori vestuțe din lână de oaie, toate acestea încă se mai păstrează prin satele din Botoșani. E drept că puține sunt și femeile care mai au astfel de îndeletniciri. Dar într-un fel sau altul tradiția se transmite mai departe. Fie prin tineri ucenici, fie prin obiectele deja confecționate care rămân moștenire urmașilor. Doamna Ortansa din comuna Stăuceni este una dintre aceste femei. Încă de când era copilă, femeia povestește că obișnuia să lucreze cu vârtelnița, cu fusul, cu furca și cu andrelele. Împletea de mică. Cot la cot cu mama și cu… tatăl său.

Din mâinile ei dibace au ieșit o mulțime de articole vestimentare pentru toate vârstele, de toate culorile, cu toate modelele posibile. Iar laudele celor din jur nu întârziau să apară.

Însă un articol vestimentar croit de doamna Ortansa atrage toate privirile și toată atenția. O vestuță. Nu forma, nici culoarea, nici mărimea vestuței ne e inedită. Ci.. materia primă.

Doamna Ortansa povestește că pentru procurarea materiei prime pentru vestuță a așteptat… două decenii. De la 40 de ani la 60 de ani.

Oamenii din jur s-au strâns ca la spectacol. Nu mai văzuseră niciodată atâta păr de om strâns la un loc. Și mai mult, ce urma a fi transformat într-un articol vestimentar. Operațiunile de lucru cu părul uman au fost la fel ca cele de lucru cu lâna.

Doamna Ortansa poveste că la început strângea părul din superstiție. Pentru că bunii ei spuneau că e păcat mare să arunci părul de-a lungul vieții. Și că el trebuie adunat, pus în pernă și luat în gropă la plecarea la cele veșnice.

Ajutor de nădejde pentru lucrările sale este partenerul său de viață. Domnul Vasile se îngrijește ca femeia să aibă la mână tot ce îi e de trebuință pentru a lucra.

Dovada cea mai clară că la Stăuceni se păstrează tradițiile și obiceiurile este sărbătoarea ce se organizează în fiecare an la Căminul Cultural, ”Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută și sub denumirea de ”Festivalul Plăcintelor”.

Acum vestita vestă este expusă la muzeul etnografic din cadrul Primăriei comunei Stăuceni. Și reprezintă un motiv de mândrie pentru localnici.

Citeste si:

Facebook Comments