Vicepreședinții de la CJ și-au început munca

Vicepreședinții de la CJ și-au început munca

Birta și Toma sunt novici în administrația publică județeană

După primirea mandatului, cei doi vicepreședinți și-au început munca la Consiliul Județean Botoșani. Atât Dorin Birta, cât și Liviu Toma lucrează pentru prima dată în administrația publică a județului. Înainte de a ajunge vicepreședinte, Dorin Birta a fost consilier local în municipiul Dorohoi, după care a devenit șeful de cabinet al prefectului Costică Macaleți. La rândul său, Liviu Toma, după ce a renunțat la activitatea din mediul privat, a fost, pentru o perioadă scurtă de timp directorul general al Urban Serv, după care s-a instalat ca director adjunct la aceeași societate subordonatpă Consiliului Local.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, a precizat că încă nu a avut o discuție clară cu cei doi vicepreședinți în ceea ce privește atribuțiile pentru fiecare. În schimb, atât Dorin Birta, cât și Liviu Toma au spus că nu au anumite preferințe în ceea ce privește domeniile de activitate, dar au explicat cam ce vor să facă.

Costică Macaleți și cei doi vicepreședinți fac parte din același partid, PSD Botoșani, așa că între cei trei nu vor exista divergențe în ceea ce privește atribuțiile fiecăruia.

Citeste si:

Facebook Comments