VIDEO! A turnat benzină în foc și a rămas fără casă

A vrut să aprindă focul cu benzină și a dat foc la casă. Un băiat de 18 ani, din Bobuleşti, a turnat benzină pe jar, iar bidonul în care se afla combustibilul s-a aprins imediat. Tânărul a aruncat bidonul prin cameră şi a fugit afară după apă. Tot acesta a solicitat ajutorul pompierilor întrucât bunurile din cameră au luat foc.

Incendiul s-a petrecut ieri, în jurul amiezii, în satul Bobuleşti, din oraşul Ștefănești. Un tânăr de 18 a vrut să înteţească focul şi a turnat benzină peste jarul rămas în sobă. În momentul acela, bidonul în care se afla combustibilul a luat foc şi speriat, adolescentul a aruncat bidonul în cameră.

Acesta a ieşit afară să aducă apă, însă în urma sa, bunurile şi tavanul camerei s-au aprins. Când şi-a dat seama că nu poate stinge flăcările de unul singur a sunat imediat la 112.

La faţa locului au ajuns pompierii militari de la Gărzile de Intervenţie Truşeşti şi Ştefăneşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi pompierii voluntari din oraş.

Când au ajuns la faţa locului, bunurile din bucătărie şi acoperişul casei ardeau. Exista, de asemenea, posibilitatea ca flăcările să se extindă la celelalte camere, dar şi la un rastel cu 23 de butelii depozitate la mai puţin de cinci metri de casă. Salvatorii botoşăneni s-au luptat mai bine de două ore.

Pericolul de explozie a fost înlăturat în scurt timp, din casă fiind scoasă o butelie. Pentru evitarea unui eveniment de acest gen, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri “Nicolae Iorga” din Botoşani vă recomandă să nu aprindeţi focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile precum benzină, gaz sau alte substanţe periculoase şi să nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.

Citeste si:

Facebook Comments