VIDEO! Afacerist la 20 de ani, cercetat penal de poliţişti

Administrator la vârsta de 20 de ani, dar cu dosar penal. Tânărul, administrator la o societate comercială, s-a ales cu dosar penal după ce le-a prezentat poliţiştilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, un contract fals în vederea eliminării totale a deşeurilor periculoase, dar care nu mai era valabil. În plus, potrivit anchetatorilor, datele din contractul respectiv nici măcar nu erau reale. Acesta a ignorat de asemenea şi măsurile necesare care trebuiau luate pentru eliminarea deşeurilor periculoase.

Deşeuri periculoase lăsate la voia sorţii de un afacerist botoşănean. La doar 20 de ani a devenit administrator la o societate comercială din comuna Mihai Eminescu. Nu s-a gândit însă că responsabilităţile sunt mari. Tânărul, nu ar fi luat toate măsurile de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase, care au devenit ulterior deşeuri. În timpul unui control efectuat de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, aceste lucruri au fost depistate de oamenii legii. De asemenea, tânărul le-a prezentat poliţiştilor şi un contract fals în vederea eliminării totale a deşeurilor periculoase.

Contractul era încheiat cu o firmă din Bacău, iar informaţiile înscrise nu erau reale. Pentru aceste fapte, tânărului i s-a deschis un dosar penal. În momentul de faţă se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de comiterea faptelor, urmând a se lua o decizie conform prevederilor legale.

Citeste si:

Facebook Comments