VIDEO! Botoșănean admis la Cambridge

Talentul și munca susținută sunt în cele din urmă răsplătite. Iar Ștefan Bălăucă, elevul botoșănean care a făcut cunoscut județul în toată lumea câștigând numeroase premii la concursuri și olimpiade internaționale este cel mai bun exemplu.

După o viață de școlar dedicată științei și performanței, Ștefan a fost selecționat și admis la una dintre cele mai prestigioase universtități din lume. Iar ofertele continuă să vină de pe tot globul.

Ștefan Bălăucă a devenit cetățean de onoare al municipiului botoșănean la numai 18 ani după ce a cucerit lumea la concursuri și olimpiade științifice. În acest moment, la final de liceu, acesta a fost deja admis la Universitatea din Cambridge, una dintre cele mai prestigioase din lume.

Deși este un olimpic cu un palmares de invidiat la nivel internațional, Ștefan Bălăucă a trebuit să facă față unui test cât se poate de serios și unui interviu.

Toate testele le-a trecut cu brio și a fost acceptat la prestigioasa Univeristate. La Cambridge, Ștefan va studia fizica și se va implica în cercetare. Se gândește să se întoarcă și în România dar numai dacă ar avea oportunități de a studia și de a progresa în carieră.

Mama olimpicului, profesorul de fizică Cristina Bălăucă, spune că Ștefan a primit oferte și din alte colțuri ale lumii.

Ștefan Bălăucă este elev la Colegiul Național ”Mihai Eminescu„ din Botoșani și are deja echivalate două examene la Bacalaureat.

Citeste si:

Facebook Comments