VIDEO! Cadre medicale depistate cu SARS-COV-2 după vaccinare

Cadre medicale, depistate cu noul Coronavirus după vaccinare. Patru cadre medicale, doi medici şi două asistente, au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu SARS-COV-2 la câteva zile de la vaccinare. Starea lor nu este una gravă, ei fiind în izolare la domiciliu. De asemenea, în ultimele 24 de ore, în judeţul Botoşani s-au înregistrat şi trei decese, dar şi un număr de 60 de noi cazuri de infectare.

Patru cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean “Mavromati” din Botoşani au fost depistate pozitiv pentru infecţia cu SARS-COV-2 la doar câteva zile după ce au primit prima doză de vaccin. Este vorba despre doi medici şi două asistente de pe Secţia de Psihiatrie.

Un medic pediatru, în vârstă de 37 de ani şi un internist în vârstă de 52 de ani, ambii din Spitalul Judeţean de Urgenţă. Cele patru cadre medicale prezintă doar o formă uşoară a bolii, astfel că se află în izolare la domiciliu.

Potrivit medicilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică prima doză de vaccin i-a ajutat să facă o formă medie a bolii. În cazul celor doi medici, unul avea programat rapelul în cursul săptămânii viitoare, iar al doilea în prima zi din februarie. În ambele situaţii, cea de-a doua doză de vaccin va fi amânată, cel mai probabil cu o lună, după ce ambii vor avea teste negative PCR.

Situaţia noilor cazuri la Botoşani este destul de echilibrată. Specialiştii din sănătate au raportat 60 de noi cazuri de infectare, însă şi decese. Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în municipiul reşedinţă de judeţ, în număr de 21, 9 cazuri sunt de la Havârna, 8 de la Dorohoi şi 3 din Bucecea.

Localităţile care au o rată de infectare peste 3 la mia de locuitori sunt Corni cu 3,18, Havârna cu 6,96, Tudora cu 3,39 şi Săveni cu 3,01 infectări per mia de locuitori. În municipiul Botoşani rata de infectare este de 2,08, iar în Dorohoi este de 2,31.

Din municipiul Botoşani au fost raportate două decese. Unul este al unui bărbat de 59 de ani, care mai avea hipertensiune arterială, diabet de gradul II şi adenom prostată. Celălalt deces este al unei femei de 68 de ani, care şi aceasta mai avea comorbidităţi precum insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală, acidoza respiratorie, hipercapnie şi şoc septic.

Al treilea deces s-a înregistrat în Curteşti. Este vorba despre o femeie de 69 de ani, care suferea de diabet de gradul II, hipertensiune arterială, nefropatie diabetică, pleurezie bilaterală şi anemie secundară.

Citeste si:

Facebook Comments