VIDEO! Cel mai vârstnic alegător din județ are 104 ani

Județul Botoșani a fost sub media pe țară în ceea ce privește prezența la vot. Doar 41,67% dintre botoșănenii cu drept de vot și-au exercitat ieri acest drept constituțional.

Printre cei care și-au făcut datoria de cetățean al acestei țări sunt oameni care nu au lipsit de la niciun scrutin. Oamenii în vârstă, de la țară, care apreciază poate cel mai mult acest drept. Cel mai vârstnic botoșănean care a votat pentru Președintele României are 104 ani și este din comuna Tudora.

Ziua în care oamenii trebuie să își aleagă președintele, să îl desemneze pe cel care va sta în fruntea țării în următorii 5 ani de zile are o însemnătate aparte pentru oamenii în vârstă, din mediul rural. Este o zi de sărbătoare. Ziua în care votul lor contează. Iar pentru a arăta că sunt cetățeni responsabili, oamenii se trezesc dis de dimineață și merg la secțiile de votare.

Doamna și domnul din imagini sunt din comuna Tudora. Nu au lipsit niciodată de la vot. Și nici ieri. Și pentru că este o zi atât de mare, bunicii au mers să își aleagă viitorul președinte îmbrăcați în straie tradiționale.

Consăteanul lor, moșul Ioan Crețu are 88 de ani și nu a lipsit de la niciun scrutin. Și ieri și-a făcut, la fel ca întotdeauna, datoria față de țară.

Cel mai vârstnic botoșănean care și-a exercitat dreptul constituțional are 104 ani. Moșul Panainte a mers la o secție de votare din comuna Tudora.

Nu a cerut urna mobilă ci a preferat să se deplaseze el la secția de votare. A îndurat multe greutăți, a trecut prin războaie, prin vremuri grele iar el știe cel mai bine cât de important este pentru un cetățean al unei țări să aibă posibilitatea de a-și alege conducătorul.

În județul Botoșani, din cei 367.528 cetățeni cu drept de vor, doar 138.835 și-au exercitat dreptul constituțional.

Citeste si:

Facebook Comments